Plec și nu vreau să las în căpătăiul blogului un articol cu atmosferă încărcată. M-am gândit că a little glimpse of sunshine, de care am devenit conștientă abia după apus (literalmente), e numai bună de împărtășit, chiar și într-o formă lejeră, puțin pe fugă, suficient cât să schimbe și să împrospăteze atmosfera.

Am rămas fără bani. Dar e ok. Mâine iau alții. În plus, au ajuns la fix să am o lună faină, cu ieșiri neașteptate din oraș, cu mâncăruri la restaurant, cu capricii târzii de la magazinul din colț, cu prăjitură, cafea, țigări și alte dantele drăguțe care mi-au înveselit toate zilele trecute. Chiar dacă m-am trezit brusc fără ei, nu regret nici un detaliu pe care l-am achitat material pentru a întreține o atmosferă imaterială, absolut superbă :)

Am rămas fără job (sau cel puțin așa cred, din ce în ce mai tare). Un job bun, de două luni, într-un alt colț de lume. Dar nu-i nimic. I am young, I am strong and I want more. Mai ales de la mine. Și nu mă îndoiesc că va sosi acel ceva, care e numai pentru mine și care deocamdată stă deoparte :)

Am 5 carii. N-am bani să le fac, n-am jobul ăla să-mi aducă banii dar, hey, nu-i nimic! I am young (ar fi bine să nu profit tare mult de asta în privința dinților totuși), I am strong and the job will come, money as well și am să repar (când puteam foarte ușor să previn) ceva ce am stricat din imprudență copilărească.

Îmi vine să râd :)) Vorbesc despre carii, pe blog. Aici se potrivește de minune: I’m not retarded; I’m just special! Hahahaha! :))

Revin. The real glimpse of sunshine de care pomeneam la început constă într-o veste (o semi-veste chiar) pe care ma primit-o azi și care, deși e semi-veste și nici nu e confirmată, mi-a trezit sentimentul că surorile ei bune vor continua să tot apară: S-ar putea să fi găsit o chirie faină, într-o zonă calumea, la un preț foarte bun. (Sor-mea o să râdă când o să citească asta.) Abia aștept să ne văd mutate! :D

There! That’s one glimpse of good news. As I said, have the feeling more are yet to come.

Acum plec. See you in a week! And wish me luck: it’s Mallorca, bitches! :)) (prietenii știu de ce! :p)

Advertisements