Here I am, a grown-up woman, în aproape toată splendoarea, încercând să-mi fac loc în viață. Am plecat de acasă, întâi la studii și apoi „de tot”, la muncă. Nu sunt o eroină pentru asta; de fapt, recomand cu sinceritate oricui să facă aceeași mișcare: ca decizie, este ceea ce te pune în legătură cu tine însuți mai intens decât orice altceva.

Și apoi te trezești, după cum ziceam, tu cu tine însuți. Ce faci? Ai facturi de plătit, chirie de achitat, mâncare de cumpărat și o viață socială de întreținut. Hai să începem cu o doză bună de „good luck!”

Dacă ai șansa, norocul și sorții potriviți, ajungi într-un context propice în care lucrezi, continui să înveți (a se citi „learn”, nu „study”) și câștigi bani. Frumoși. Toate bune până aici. Ce te faci când lumea asta strâmbă, tâmpă și crăcănată începe să arunce în tine cu tot felul de bobârnace?

All you wanna do is work, right? Vrei să te pui pe picioarele tale, să-ți croiești un drum în viață, să-ți satisfaci adesea câte-un capriciu mai mic, sau ocazional unul mai mare, să faci ce știi tu mai bine, să scoți din tine forța pe care știi că o ai în adâncuri și să oferi, atât lumii cât și ție, o bucățică din ce ai tu bun, care să îndulcească viața în jurul tău.

Ești pregătit să devii un pasionat al domeniului, „a heart at work” – cum s-ar zice, dar mai important, vrei să fii un pasionat al tău: tu, cu ce știi să faci, cu ce vrei să fii și cu toată implicarea și iubirea de care poți da dovadă, deoarece crezi în ce a spus Confucius: „Choose a job you love, and you will never have to work a day in your life.”

Dar nu. Trebuie să fii victima discriminării de sex (da, da, într-o țară „evoluată”, în secolul XXI), a birocrației excesive, a lipsei de profesionalism real, a superficialității omniprezente, a ignoranței, răutății și egosimului celor din jur; trebuie să faci cunoștință cu gările negre ale societății, cu șerpii și vulpile, să guști cupa cu mizerii a unei lumi orbite de producție irațională, agonioseală tâmpă și consumism inconștient.

Nimănui nu-i pasă de intențiile tale bune; sufletul, pasiunea și inima sunt concepte ce nu-și au locul în socoteala asta și dacă te încăpățânezi să le incluzi, ai să ieși cu un minus grozav pe frunte, în ochii tuturor.

Eu, una, am să mă încăpățânez. Da: sunt femeie, sunt tânără, sunt novice, nu cunosc sistemul – am toate „defectele” unui nou-venit, pe care ai vrea să le invoci. Dar eu nu văd acolo decât atuuri. Așa că toate bobârnacele astea nu sunt pentru mine decât niște fărâme de praf în aerul pe care îl respir momentan. Momentan. Pentru că mă văd deja spunând „I am thankful to all those who said ‘NO’. It’s because of them I did it myself.” (Albert Einstein).

Tot sistemul vostru mă lasă rece; mintea voastră mică nu mă face decât să râd iar roadele ei nu sunt demne nici măcar de a-mi opri ochii asupra lor. Nu mă mai aștept la lecții de pasiune, profesionalism, implicare, onestitate, dăruire, generozitate și cu atât mai puțin de sinceritate din partea voastră.

Adevărul este că „I was never looking for aproval” (P!nk) așa că „THE QUESTION ISN’T WHO IS GOING TO LET ME; IT’S WHO IS GOING TO STOP ME”. (Ayn Rand)

I dare you, b*tches!

Advertisements