Tag Archive: bliss


Manifest

În somn, letargie, anestezie și hipnoză…

M-am plâns de sistem, am dat vina pe lucruri exterioare mie și am arătat cu degetul tot ce dezaprob. Îmi mențin ideile: tot mai cred că sistemul e de căcat, că oamenii nu sunt atât de buni pe cât pot fi și că acțiunile lor sunt profund corupte.

Mă scârbește în continuare statul român care nu m-a ajutat cu nimic în toți anii ăștia, dar care nu încetează să mă facă să râd în fiecare zi. Un stat din grija căruia puteam să mor sugar, care în 15 ani de școală mi-a schimbat sistemul de învățământ de vreo 9 ori, în care plătesc pentru apa de ploaie care îmi cade pe acoperiș, în care am impozite mai mari în fiecare an, putere de cumpărare tot mai mică și căruia îi datorez 129 ron impozit pe profitul în valoare de 0 lei pe care l-am realizat anul trecut cu un amărât de PFA, pe care m-a costat mai mult să-l închid decât să-l deschid.

Sunt la fel de sătulă de lumea asta stricată, care îmi spune în față că femeie fiind, pot reuși doar stând în patru labe, în genunchi sau pe spate; în care verticalitatea pare a fi rezervată exclusiv poziției erecte. O lume de sucită pe dos, în care primul motiv pentru a nu fi angajată pe termen lung este capacitatea mea de a da naștere unui copil (nu contează dacă eu vreau sau, dimpotrivă, că nici măcar nu mă gândesc la asta: contează doar că sunt capabilă.) Interesant cum capacitățile mele pe alte paliere sunt total eclipsate de această „opțiune de bază” cu care m-a înzestrat natura.

Sunt încă dezgustată de depravarea continuă a domeniului în care aș fi vrut să-mi fac meseria, de splălările pe creier în masă ce apar la tot pasul, de manipulările fără scrupule care se fac în văzul întregii lumi și mai ales de toate mesajele din jur care vor doar să-mi hrănească frica.

Știti ce? Mă p** pe toate astea!

Trezirea nu e ușoară. Cu cât mă trezesc mai mult, cu atât sunt mai conștientă: de mine, de context, de ceilalți, de Univers, de Viață și de Existență. De fapt, viața în sine nu e ușoară!

Dar nici nu trebuie să fie. M-am saturat de truismul ăsta! Toată lumea se scâncește în stânga și-n dreapta că viața nu e ușoară. Evident! Altfel, ce-am mai căuta aici? Sau am uitat că „nu suntem ființe umane care trăiesc o experiență spirituală, ci ființe spirituale care trăiesc o experiență umană”?(1) Da, am uitat… Eu, una, tot uit din vreme în vreme…

Uit sau mă fac că uit. Îmi fură imaginea „bubele” sistemului, răutatea oamenilor, neșansa proprie și evident, neputința în fața tuturor acestora.

Dar știți ce n-am făcut? Nu mi-am făcut curaj. Nu mi-am făcut curaj să demasc mirajul exagerat al bețelor în roate venite din exterior, curaj să le văd adevărata dimensiune și realul scop, curaj să văd că toate reclamațiile pe care le am de făcut în ceea ce privește circuitul propriei vieți duc înapoi doar la mine. Sunt singura responsabilă de ceea ce am făcut, de ceea ce nu am făcut și de motivele adiacente. Iar urmările tuturor acestor decizii sau indecizii sunt meritul meu propriu și exclusiv.

Pe măsură ce mă trezesc, sunt din ce în ce mai conștientă de cât sunt de mică, de cât de puține știu de fapt, de câte mai am de învățat și de faptul că mereu apar altele noi! Nu e plăcut. Mă așteptam ca „atunci când o să cresc mare”, să le știu pe toate și să mă desurc să trăiesc fără prea mari probleme (de parcă viața asta ar fi vreo mașină pe care înveți să o conduci după ce mergi la școală!). Sigur am înțeles eu ceva greșit pe drum…

Pot în continuare să-mi pierd timpul scâncindu-mă și eu, la fel ca mulți alții din jurul meu, fără a rezolva vreodată ceva. Sau pot să-mi asum odată pentru totdeauna trecutul și să-mi văd cu adevărat de prezent, cu toate valențele lui:

  • cu faptul că deși ”Ignorance is bliss” as they say, există o mult mai mare plăcere în a fi treaz și conștient;
  • cu faptul că dacă ești treaz și conștient, îți dai seama că acel „mic” nu vine la pachet cu „neputincios”;
  • cu faptul că odată ce îți cunoști adevărata putere, descoperi că unul dintre marile farmece ale vieții este de a învăța constant ceva nou;
  • cu faptul că o viată „perfectă”, așa cum mi-o imaginam cândva, ar fi de fapt una foarte anostă;
  • și mai ales cu faptul că singurele piedici reale sunt cele pe care mi le pun singură.

Da, voi continua să trăiesc într-un stat absurd, într-o lume infectă, în contexte compromise. Sunt conștientă de asta și am renunțat de mult să mai vreau să repar lumea. Așa că îmi propun să f*t statul cât pot, să ignor lumea cât mai mult și să fac ce-am de făcut de fapt, câtă vreme sunt pe-aici, indiferent de contextul în care mă aflu, de nivelul de degradare pe care îl am în jur, de frica ce mocnește la fiecare colț.

Și să cred în mine. Dacă ce-mi este exterior nu mă ajută, măcar eu însămi să nu mă-ncurc.

Vă doresc trezire plăcută, viață frumoasă and may your thoughts be kind to you!

(1)Pierre Teilhard de Chardin

Advertisements

Loneliness is bliss

Ești singur. Te scurgi singur din eter pe pământ, atunci când alegi să faci asta. Te naști singur, nu atunci când vrea mama sau medicul, ci atunci când tu decizi că vrei să ieși de-acolo. Și călătorești singur în timpul ăsta. Nimeni nu poate și n-o va face în locul tău. E timpul tău. Doar al tău.

Crești singur. Da, familia îți oferă contextul potrivit să o faci și resursele necesare, dar tu esti cel care crește. Singur. Ți se oferă de mâncare, dar doar tu singur poți să o integrezi corpului tău; ți se oferă cunoștințe, dar tu singur ești cel care le poate adopta intelectului tău. Nimeni nu poate și n-o va face în locul tău. Tu, singur.

Copilărești singur. Degeaba ai frați, surori, prieteni și vecini la bloc sau în spatele curții de la casă; dacă tu singur nu-ți trăiești copilăria, nici unul dintre ei nu poate și n-o va face în locul tău. Ești singur. E copilăria ta; sunt momentele tale; sunt bucuriile și micile tale suferințe. Doar ale tale. Nimeni nu poate și  nu va simți ca tine. Vezi? Ești singur.

Treci prin adolescență singur. Toate crizele existențiale, toate metamorfozele fiziologico-psihologice, toate conflictele pe care le întâmpini, le trăiești singur. Poți să ai sprijinul celor apropiați; e realmente irelevant – până când tu singur nu decizi să treci de ele, nici unul dintre ei nu poate și nu va trece în locul tău. Nu-ți va rezolva dilemele, nu va sta treaz în nopțile tale de nesomn, nu va râde în locul tău la o glumă bună, nu se va îndrăgosti în locul tău – de ce ai vrea să o facă? Vezi deci… Esti singur.

Te maturizezi singur. Când ai de dat un examen [al școlii sau al vieții], nimeni nu poate și nu îl va da în locul tău. Oricât de mult te-ar putea sprijini din exterior, acolo, în fața foii goale de hârtie, ești doar tu. Singur. Atunci când ai o boală, nimeni nu poate și nu îi va trăi simptomele sau soluția în locul tău. Oricât de mult ți-ar fi alături, oricât de mult te-ar îngriji, oricât de mult ar empatiza și ar încerca să îți repete „Știu cum te simți; și eu am trecut prin asta” – nu! Acolo, atunci, în acel moment, ești doar tu. Singur. Ei au fost când le-a fost rândul; e o altă poveste pentru fiecare. Tu? Ești singur.

Nimeni nu se va trezi în locul tău dimineața, nimeni nu îți va admira corpul în locul tău, nimeni nu îți va infrumuseța casa în fiecare zi, nimeni  nu se va bucura în locul tău de un cântec bun, nimeni nu va savura o ciocolată în locul tău, nimeni nu va trăi exaltarea, declinul, extazul, frica, nimeni nu va iubi în locul tău, așa cum nimeni nu s-a născut, nu a crescut, nu a copilărit, nu s-a maturizat și nu va muri în locul tău! Tu… Esti Singur.

Fiecare suntem singuri. Există un Aici, un Acum și un Acest moment valabile într-un singur caz în viața noastră. Și în viața fiecăruia în mod diferit, fiecare după cum își îngăduie sieși. Aceste Aici, Acum și Acest moment sunt valabile numai în acel caz în care îi permitem Prezentului doar să Fie. Pur și simplu. Nimic altceva nu contează decât locul Aici, timpul Acum și Acest moment, care ești tu. Doar tu. Singur. Nimeni nu poate și nu va fi aici, în timpul, locul și prezentul tău pentru că fiecare are timpul, locul și prezentul său în care trebuie să fie. Și de ce ai vrea să fie în locul tău?

De ce crezi că ai venit aici? Pentru ca alții să îți trăiască viața iar tu să o trăiești pe a lor? Și numești asta „împărtășire de experiență”? Nu-i de mirare că e plină lumea de frustrare și tensiune; rolurile sunt date peste cap.  Tu însuți ești blocat într-un mecanism care nici măcar nu e al tău. Ce-ai tu de-a face cu asta? N-ai înțeles că ești singur?

Presiunile unei persoane, ale unui grup sau ale societății ca întreg sunt pe atât de reale pe cât le permiți tu să fie. Eu cred că sunt doar niște iluzii la fel de mari ca viața însăși [Viața am spus, nu Existența!]. Dacă ai înțeles că ești singur, atunci îți cunoști locul, timpul și existența. Nu vei vrea și nu le vrei trăi pe ale altora, la fel cum nu vei vrea ca alții să le trăiască pe alte tale. De ce ai face-o? Singurătatea ta e… Perfectă! Pentru că EȘTI. Ce vrei mai mult de-atât?

aici, acum, acest moment.